Pentru weekendul 7-8 august vă propunem un circuit fantastic, de 1 zi, parcurs în șaua bicicletei. Nu orice biciclete, ci super ebike-urile noastre. De asemenea, pentru cei ce sunt iubitori de a descoperi locurile la pas, organizam aceeasi tura si pe jos, in drumetie, in regim de mers cu bete, tip nordic walking.
Noi îi spunem acestui traseu Tura regină pentru că acoperă în cei aproape 30 km ai săi cele mai importante obiective turistice de pe versantul estic al Pietrei Craiului, Poiana Grind, La Table, Vladușca, Cheile Pisicii. Prăpăstiile Zărneștilor le parcurgem, în toata splendoarea lor, de la un capăt la celălalt.
Jumătate de traseu îl parcurgem prin minunatul areal al Parcului Național Piatra Craiului de la Curmătura Groapelor până la ieșire din Prăpăstiile Zărneștilor. Taxa pentru accesul în parc este inclusă în prețul activității aceasta fiind plătită de către organizator pentru toți membrii grupului la intrarea în parc. Pe parcursul tranzitării Parcului vom fi atenți dacă sunt gunoaie lăsate din greșeală și le vom aduna în pungi speciale și le vom scoate din Parc.
Urcăm apoi spre satele din această parte a Țării Branului, pe drumurile pitorești care iți taie răsuflarea, Măgura, Peștera și revenim în Șirnea.
Traseul este unul de nivel mediu spre avansat, durează aproximativ 4 ore în ritm de pedalat si 7 ore pentru cei ce pornesc in drumetie, lejer și cu obligatoriile pauze de fotografie.
Reveniți în Șirnea ne relaxăm și depanăm amintirile proaspete din tura ce tocmai am încheiat-o stând în jurul focului la un ceaun de gulas. Mancare bună, caldă, bucate gătite cu drag și sigur câteva vorbe de pline de înțelepciune din partea gazdei noastre.
Participanții sunt însoțiți pe tot parcursul activității de ghid local autorizat, iar Centrul de Activități Turistice #deSirnea pune la dispoziție logistica necesară pentru asistență tehnică și pick-up în caz de nevoie pe toată durata traseului.
Tura se organizează atât în data de 7 august cât și în data de 8 august, cina fiind organizata doar pentru tura de sambata. Cazarea poate fi facuta individual in regim de camping.
Startul are loc la ora 11 de la Centrul de Activități Turistice #deSirnea. Este preferat ca sosirea dumneavoastră la Centru să fie începând cu ora 10 pentru a avea timp pentru prezentarea traseului, pregătirea și verificarea echipamentului cât și instructajul necesar la plecarea în tură.