Deschis
Deschis

Primavăra la Șirnea. Aventură, căluți, ebike-uri, natură

Veche așezare din ținutul Branului, Șirnea impresionează nu doar prin frumusețea peisajelor naturale cu care Dumnezeu a binecuvântat acest sat de munte. Aici, la altitudinea de peste 1200 de metri, credincioșii care au înfruntat mereu condițiile grele ale traiului la munte au fost mereu legați sufletește de locașul lor de închinare.

Locurile sunt de o frumusețe covâr­șitoare și cunoscute pentru aceasta nu doar în țară, ci și în alte părți ale lumii. Cei care vin aici, la poale de munte, români sau străini, vor purta mereu în amintirile lor această experiență unică, în care simți cum pășești într-un paradis oferit de Dumnezeu oamenilor ca cel mai de preț dar. Este de ajuns să petreci aici câteva clipe și vei fi copleșit de pitorescul locurilor, tihna cotidiană și bunătatea oamenilor.

Atât sambata cat si duminica incepand cu 10.30 se plecaca in turele cu biciletele electrice iar de la ora 11 asteapta la Centru căluții pregatiti pentru plimbari sau drumetii călare. Piștea, Răducu, Doinița, Luna și Lina sunt nerabdatori sa va transmita toata iubirea lor.

Toate informaţiile le gasitit în linkul de mai jos şi dacă vă simţiţi pregătiţi pentru o aventură fantastica pentru toate varstele noi vă aşteptăm.

Va asteptam la o aventura fantastica pentru toate varstele. Puteti alege oricare dintre activitatile ce se desfasoara in aceasta perioada.
Pentru rezervari folositi Formularul pus la dispozitie.

PROGRAM EVENIMENTE

SAMBATA 14 MAI

  AVENTURA EBIKE IN GAURA URSULUI – ora 10.30
Traseu cu ghid: Șirnea – Ciocanu – Gaura Ursului – Curmatura Groapelor –  Poiana Grind– Saua Joaca – Sirnea (Tura Gold – 4h)
27 km – 900m dif+
15 locuri disponibile
Pret: 200 lei/pers

   ACTIVITATI CU CAI – ora 11.00
Drumetie călare cu ghid: Sirnea – Valea Ulmului (2h)
4 locuri disponibile (plecari din 2 in 2 ore)
Pret: 150 lei/pers

Plimbări călare cu însoțitor la dârlogi: Sirnea – Pleașă (1h)
4 locuri disponibile (plecari la fiecare ora)
Pret: 100 lei/pers

DUMINICA 15 MAI
   AVENTURA EBIKE PE VALEA CHEII – ora 10.30
Traseu cu ghid: Șirnea – Cheile Dâmbovicioarei – Valea Cheii – Fundățica – Fundata – Șirnea (Tura Gold – 4h)
33 km – 900m dif+
15 locuri disponibile
Pret: 200 lei/pers

   ACTIVITATI CU CAI – ora 11.00
Drumetie călare cu ghid: Sirnea – Valea Ulmului (2h)
4 locuri disponibile (plecari din 2 in 2 ore)
Pret: 150 lei/pers

Plimbări călare cu însoțitor la dârlogi: Sirnea – Pleașă (1h)
4 locuri disponibile (plecari la fiecare ora)
Pret: 100 lei/pers

DESCRIERE ACTIVITATI

AVENTURA EBIKE

Ora 10.00 – întâlnirea pentru prezentare traseu, instructaj si pregatire echipament echipament – durata 1h;

Ora 10.30 – plecare pe ebike-uri in traseu  – durata in functie de traseul ales;

Ora 16.00 – întoarcere la Sosire, punct de hidratare și alimentare – durata 1 h;
* timpii sunt aproximativi, ne dorim să petrecem cât mai mult timp împreună, aceasta este și măsura faptului că am reușit să vă oferim o experiență placută.

ECHIPAMENT NECESAR

–  încălţăminte adecvată pentru pedalat;

–  bluză și pantaloni lungi adecvate pentru drumeție pe bicicleta la munte;

–  rucsac mic de tura;

–  geaca sport;

–  şapca sau buff;

–  pelerină de ploaie;

–  mască de protecție pentru cazul în care ne întâlnim cu alte persoane pe traseu și trebuie să acordăm asistență;

–  bidon de 0,5 l pentru apă (traseul este astfel ales incat sa facem pauze la izvoare curate de munte de unde sa luam apa);
* vom definitiva împreună lista echipamentului necesar cu 2 zile înaintea începerii evenimentului în funcție de evoluția prognozei meteorologice;


PACHETUL INCLUDE

–  tura cu e-Bike insoțit de ghid autorizat;

–  ebike fullsuspension de la Centru;

–  taxa de acces in Parcul National Piatra Craiului;

–  casca protectie;

–  ceai/cafea la start/sosire;

–  asistenta tehnica si pick-up pe toata durata circuitului;

–  consiliere și rezervare cazare si masa la cerere;

ACTIVITATI CU CAI

 DRUMETIE CALARE (2h)

Ora 11.00 – Plecari in drumetie, pe dealuri si drumurile satului, din 2 in 2 ore cu ghid insotitor calare
* acesta activitate se adreseaza turistilor care au mai calarit si au notiuni de baza in ceea ce priveste relationarea cu calul si pozitia de stat in sa;


 PLIMBARE CALARE CU INSOTITOR (1h)

Ora 11.00 – Plecari in plimbare calare, pe drumurile satului, din ora in ora cu ghid insotitor care merge pe jos si va asista
* acesta activitate se adreseaza turistilor incepatori, atat adulti cat si copii. Alaturi de cai, pe jos, merg insotitori de la Centru care va asista si indruma pe toata durata turei;


ECHIPAMENT NECESAR

–  încălţăminte adecvată pentru calarie;

–  îmbrăcaminte adecvată pentru calarie;

–  rucsac mic de tură;

–  mască de protecție pentru cazul în care ne întâlnim cu alte persoane pe traseu și trebuie să acordăm asistență;

–  bidon de 0,5 l pentru apă (traseul este astfel ales încât să facem o pauză de hidratatre si fotografii intr-un loc pitoresc.);

PACHETUL INCLUDE

–  ghid însoțitor și instructor;

–  casca protectie;

–  ceai/cafea la start;

–  asistenta tehnica si pick-up pe toata durata turei;

–  consiliere și rezervare cazare si masa la cerere;

Perioada: 14 - 15 mai

Locuri disponibile: 29

din 30

Formular de rezervare










    Tura eBike (4h - 200 lei)Drumetie calare (2h - 150 lei)Plimbare calare (1h - 100 lei)

    Tura eBike (4h - 200 lei)Drumetie calare (2h - 150 lei)Plimbare calare (1h - 100 lei)
    * Pretul se refera la o singura persoana




    Da (+25 lei)Nu

    Prin completarea formularui atest ca sunt de acord ca datele mele sa fie prelucratea de siteul desirnea.ro

    Prognoza meteo

    ȘIRNEA WEATHER