1

Sirnea – Pestera – Saua Joaca – La Table – Sirnea

Șirnea – Casa Folea – Vf lui Stravăț – Șaua Joaca – La Table – Drumul lui Frunteș – Șirnea

Plecăm de la Centru de Activități Turistice, din centrul satului, pe drumul principal spre Pleașă, locul unde comunitatea aduce vitele la păscut și locul unde se desfășoară sărbătorile satului. De aici urcăm susținut printre fagi bătrâni pe următorii 2,5 km până în Curmătura Groapelor. De aici, de la poarta Parcului National Piatra Craiului, după ce plătim online/sms taxa de intrare în parc, continuam în coborâre pe Drumul lui Frunteș către poienile Funduri și mai apoi Grind. Poieni în care își au sălașul la vărat turmele de oi ale sătenilor de la poalele Pietrei Craiului. Ajungând de aici imediat în punctul La Table, loc unde facem și popas lângă izvor. Traseul continuă pe drum forestier spre Șaua Joaca și mai apoi ajungem în satul Peștera. Aici facem din nou popas la Casa Folea, unde putem să ne așezăm liniștiți și să mâncăm ceva. După ce admirăm împrejurimile, mânăstirea din Măgura, Prăpastiile Zărneștilor văzute de sus , casele și gospodăriile împrăștiate pe dealuri, continuăm traseul spre Șirnea. Drumul coboară pe o vale sălbatică spre cea mai îndepărtată gospodărie locuită permanent din Șirnea. Drumul urcă și continuă pe curba de nivel printr-o pădure răcoroasa de brazi și ajunge la izvorul animalelor din coada Șirnei. De aici până la Centru, locul de sosire mai sunt de parcurs 5 km pe drumul satului, dintre care primi 2,5 în urcare.  Am ajuns deja la Centru, locul unde se închide circuitul și unde trebuia să ajungem!

Traseu testat de ghizii Centrului de Activități Turistice #deSirnea

Nu rata

2 Comentarii la “Sirnea – Pestera – Saua Joaca – La Table – Sirnea”

  1. Chivu Maria spune:

    Buna ziua,

    As vrea sa particip sâmbătă de la 10.
    Nu am o condiție fizica extraordinara, dar am dorinta de a vedea locuri frumoase.

    Multumesc

  2. Eugen Totilca spune:

    Buna ziua,
    Ne bucura interesul dumneavoastra penru activitatile organizare in Sirnea de Centrul nostru.
    Intradevar, sambata pornim pe bicilete electrice in drumetie pe acest traseu foarte frumos. Pentru a putea sa stabilim detaliile necesare va rog sa imi trimiteti un numar de telefon pentru a va putea contacta.
    Multumesc